luni, 7 ianuarie 2013

Un Mos darnic

Desi Mosul initial m-a ocolit pentru ca a avut mici probleme financiare, luna Decembrie a fost una frumoasa si bogata in daruri oferite din inima de la persoane foarte dragi si speciale pentru mine.

Cele doua persoane care m-au facut sa topai prin casa de fericire si sa realizez ca undeva in lume xista si continua sa existe bunatate, au fost draga mea Diana Cherry Queen si Irina de la Pravalia de sapun.Imi gasesc destul de greu cuvintele pentru aceasta postare pentru ca sunt uimita si emotionata profund de aceste doua fete care mi-au pus zambetul pe buze intr-o singura zi.

Gesturile lor m-au impresionat pana la lacrimi si sincer nu asteptam un asemenea cadou de la Mos!

Dianei i-am trimisin urma cu ceva timp niste carticele pe care eu le-am citit imediat ce mi-au ajuns in mana, si decat sa se asterne praful pe ele, am zis ca e mai frumos sa le ofer cuiva care le indrageste si le va citi cu mare placere.Va spun de pe acum ca nu am asteptat nicodata nimic in schimbul acestor mici bucurii pe care le ofer eu.Un simplu zambet din partea persoanei care le primeste imi este de ajuns!
Dar Diana mi-a facut o surpriza enorma cand mi-a trimis toate aceste bunatati, pentru ca nu numai ca m-a nimerit, dar parca mi-a citit pe ascuns scrisorica pe care aveam de gand sa o trimit la Polul Nord.

Ceaiul este absolut divin!Este pentru prima oara cand incerc ceaiuri cu fructe intregi, si de la Vedda in special, si desigur abia astept sa incerc si noi variante.In curand o sa va vorbesc despre el si cateva pozici sa puteti vedea si voi cat de frumos colorat este.
Dar pe langa cele doua cutii de ceai (care defapt, trebuia sa fie doar una!), Diana a mai adaugat si o agenda (Mosulica a tinut minte ca cea veche mi s-a terminat si ca imi este greu sa o arunc), un set de pixuri colorate (imi plac la nebunie si imi vine sa scriu  peste tot cu ele), un bloc de notite de mare ajutor pentru orice student imprastiat ca mine, si nu in ultimul rand, o lumanare parfumata care mi-a umplut cadoul de voie buna.

Iti multumesc draga mea pentru acest gest frumos!Sper sa ma pot revansa in timp fata de tine, si sper din toata inima ca prietenia dintre noi care a luat nastere recent, sa fie una de lunga durata si cat mai frumoasa!


Si gestul Irinei continua sa ma impresioneze si acum.
Colaborarea cu ea a fost una foarte frumoasa si produsele ei imi sunt foarte dragi si foarte potrivite problemelor pe care le are tenul meu.Desi am incercat doar un balsam de buze si un sapun (care este preferatul meu fiind placut parfumat si "imbracat" in hainute foarte frumos colorate), pot spune ca produsele mi s-au potrivit mai ceva ca o manusa.

Draga de ea, mi-a fost Mos si mi-a trimis un balsamior de buze, dar de data aceasta unul cu extract de catina, si un unguent de galbanele.
Nici nu trebuie sa va mai spun ca ingredientele pe care le foloseste in realizarea acestor mici minuni sunt 100% naturale.

Borcanelul sic al unguentului mi-a atras imediat atentia!Imi aduce cu drag aminte de borcanele cu dulceata de caise din camara bunicii acoperite cu un capacel rosu pe care gaseam mici detalii care faceau ca aroma acestora sa fie si mai frumoasa dar si mai dorita!

Atingerea catifelata a unguentului imi rasfata buzele si pielea aspra.Este perfecta pentru mine si pentru tratarea ranilor cauzate de gerul rece, dar si a celor de alta natura, fiind un bun cicatrizant si antiseptic.

Iti multumesc Irina pe aceasta cale ca mi-ai permis sa iti descopar acest talent de a pune in mici reciepiente, adevarate comori pentru piele!





Voi ce spuneti?A fost sau nu Mosul darnic anul acesta?


24 de comentarii:

  1. Foarte frumos!Mosul a fost darnic pentru ca meriti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Aurelia pentru cuvintele frumoase!
      Fetele au fost mult prea darnice cu mine!
      Te pup si sper ca Mosul ti-a adus si tie tot ce ti-ai dorit.

      Ștergere
  2. Din proprie experienta stiu ca aceste daruri sunt cele mai aproape de suflet si determina cel mai mare entuziasm si topaiala prin casa, am dreptate? :P
    Sa le folosesti cu placere, draga mea, esti o scumpa, cum sa nu fi asa iubita?! :)
    Pupici! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e Simo!Am stat o jumatate de zi uitandu-ma la cele doua cadouri asezate frumos pe birou.Imi era si mila sa le desfac si la incerc.Cred ca au fost mult prea generoase cu mine si le doresc si eu sa le aduca Doamne-Doamne bucurii mari ca si cele pe care mi le-au facut ele mie!
      Te pup!

      Ștergere
  3. sa le folosesti pe toate cu placere, draga mea.
    simona, si eu i-am spus ca e o scumpa dar nu ma crede. :D
    cand un om e atat de bun, ceilalti nu au cum sa nu fie la fel cu el.
    si eu sper ca prietenia noastra sa fie de lunga durata :)
    pupici si sa ramai la fel intotdeauna :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Diana, sunt sigura ca vom ramane prietene pentru mult timp!
      Ti-am spus candva ca de obicei sunt o persoana foarte rezervata si nu ma pot imprieteni atat de usor cu oameni pe care nu ii cunosc, dar la tine am simtit acel ceva si mi-a fost de ajuns sa imi dau seama ca este o persoana deosebita.
      Te pup dulce!

      Ștergere
  4. Ce gesturi frumoase au facut fetele! Ce pot sa zic, oamenii nu fac astfel de gesturi cu oricine, inseamna ca meriti! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Gabriela!
      Le apreciez foarte mult pe fete si le raman datoare pentru aceste gesturi frumoase.Te pup!

      Ștergere
  5. ce frumos! sa le folosesti cu placere

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte frumos din partea mosului ,produse bio atat de bune .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i asa?A stiut cine ce sa-mi trimita :D
      Ceaiurile sunt delicioase, agenda de mare folos, si balsamul de buze si unguentul au grija de mine si imi protejeaza pielea oricand!
      Te pup!

      Ștergere
  7. Cat e de dragut borcanasul ala.Sa le folosesti cu placere...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Andreia!
      Intr-adevar, borcanelul mi se pare deosebit si este preferatul meu.Chiar si dupa ce ii voi consuma tot continutul, il voi pastra drept amintire pentru ca este foarte frumos :)
      Te pup!

      Ștergere
  8. Foarte frumos!M-ai emotionat si pe mine :)) Pana la urma asta inseamna Craciunul:sa daruiesti ceva,indiferent cat de mic sau necostisitor ar fi ca sa-i arati celuilalt ca tii la el si ca te-ai gandit sa-i faci o bucurie.Ma bucur sincer ca mai exista astfel de oameni,iar cei care-i intalnesc sunt niste norocosi!Pupici,Ana:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Chayenne pentru cuvintele tale frumoase.
      Sunt sigura ca toate aceste gesturi nu vor ramane fara recompensa.
      Exact cand credeam ca nu mai exista bunatate in lume si ca in zilele noastre Craciunul se rezuma doar la o alergatura continua in mall-uri dupa cadouri care nu sunt spreciate, dar iata ca aceasta conceptia mi-a fost schimbata si m-au facut sa cred in mai bine!
      Te pup!Iti doresc o seara frumoasa si linistita!

      Ștergere
  9. Draga mea, eu cred ca meriti chiar mult mai mult ... Si mie chiar imi parea rau ca Mosul a fost cam saracut anul asta, iar tu te-ai bucurat si pentru atat. Nu pot decat sa iti multumesc eu pentru asta. E minunat ca exista inca oameni ca tine pe pamantul asta, sa stii ca mie mi-au dat lacrimile citind :), de bucurie ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina, eu ma bucur si la o simpla si micuta bombonica.Mosul sunt sigura ca se va revansa in timp, daca nu acum.Eu nu tin resentimente :D
      Sa-ti stergi lacrimile, pentru ca aceasta postare era menita sa aduca bucurie si zambete multe pentru ca asa am fost si eu, foarte fericita cand in plic s-a gasit maimult decat as fi dorit eu.Iti doresc un an nou cat mai plin de astfel de bucurii draga Irina!
      Te pup!

      Ștergere
  10. Acsinte Lorena Isabela8 ianuarie 2013, 17:23

    Categoric! :D
    Sa le folosesti cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragute toate darurile si sa stii ca m-a impresionat profund postarea ta. Sa le folosesti sanatoasa pe toate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc!Sper ca ti-a adus si tie Mosul tot ce ti-ai dorit!
      Te pup!

      Ștergere
  12. Foarte frumos din partea lor, cadouri de suflet :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e MIhaela!Gestul lor mi-a umplut sufletul cu bucurie multa!
      Te pup dulce!

      Ștergere