vineri, 25 octombrie 2013

For cats and dogs

Cand eram mai mica, aveam o mare frica fata de animalute.Puteau fi ele de orice fel, pentru ca toate ma inspaimantau si ma faceau sa tremur de frica si sa plang atunci cand se apropiau excesiv de mine.
Nu stiu sa vin trait vreun episod traumatic alaturi de un animal pentru ca aceasta frica intensa sa mi se declanseze atat de tare, insa nu va speriati, pentru ca aceasta nu a tinut mult, si o sa va spun si cum mi s-a schimbat mie viata si cum am ajuns sa iubesc cateii si pisicile, si mai toate animalutele...

Parintii mei au fost mereu foarte protectivi cu mine.Fiind singura lor fata, si cea mai mica dintre membrii familiei, au avut o temere continua si au uitat de multe ori sa imi ofere libertatea de a descoperi lumea.In excursii, mai mereu ma urmareau indeaproape pentru a nu ma rani desi nu eram deloc o fire nazdravana, ci mai degraba una sensibila.Cred ca uneori este nevoie ca parintii sa lase copiii sa fie mai aventurosi si sa isi afle propriile puteri singuri.Stiu ca este greu, insa desi nu pare, cei mici au puterea de a merge mai departe cu capul sus, de a se descurca in situatii pe care adultii le vad incurcate si te mai si uimesc atunci cand iti ofera niste explicatii la unele intrebari pe care noi le credem capcane :) Dar sa revenim la subiectul de astazi: ei bine, drumul pe care eu veneam mereu acasa de la scoala, eram mereu plin de catei ai strazii.Tatal meu nu rata nici o seara sa vina inaintea mea pentru a nu fi muscata, desi strada era destul de circulata.Dar stiti ca uneori animalele sunt imprevizibile si e mai bine sa prevenim accidentele.Insa se pare ca uneori accidentele, sau incidentele te pot transforma complet.
Intr-o seara, tatal meu a fost prins cu alte treburi de la care nu putea sa se retraga, si a trebuit sa vina casa singurica.Pana aici nu pare nimic dificil.Casa mea nu este chiar departe de scoala.In 10 minute de mers linistit, sunt acasa.Nu ar fi fost prima data cand nu a venit nimeni inaintea mea.In acele seri cand eram singurica ma simteam chiar ok, si foarte independenta.Insa nu totul e dain cand esti asaltat in mijlocul drumului de un grup de tigani mici.Da, am uitat sa va spun ca in drumul meu se aflau case de tigani, care de multe ori ieseau in strada si faceau galagie ori se luau de trecatori.Sa nu credeti ca eu am fost vreo exceptie, ci din contra!Chiar o tinta usoara si una foarte atragatoare mai ales pentru ca ma stiau mereu insotita de cineva si au gasit momentul pentru a ma agasa si ma face sa fiu si mai speriata de oameni decat eram pana atunci.Totul a pornit de la domnisoara de a lor care nu cred ca mi-a apreciat aspectul fizic si lungimea parului pentru ca imediat ce am ajuns in dreptul ei, a si inceput sa ma traga de par si sa imi vorbeasca urat.De felul meu sunt foarte sperioasa, si nu stiu sa ma apar asa ca nu am ripostat, si am incercat sa imi vad de drum pentru ca dupa parerea mea astfel de cazuri trebuie tratate cu indiferenta.Din pacare, in cateva fractiuni de secunda, cativa prieteni de ai ei, au si venit in jurul meu si au inceput sa ma traga de toate partile.

Am crezut ca acolo o sa raman si ca ceva rau o sa mi se intample, dar ajutorul a venit de acolo de unde nu ma asteptam eu vreodaata!De la un catel care vazandu-ma speriata si pe tigani in jurul meu tipand, s-a napustit asupra lor tragandu-i de pantaloni, si o data cu el, hop si alti catei care si-au tinut la unison lupta, punand pe fuga ceata de tigani.Cred ca imaginea de catei cu colturi m-a inspaimantat mult mai tare decat actiunea tiganilor in sine, si reflexul meu a fost de a ma retrage si de a tipa, insa nu ma condamnati..stiu ca este bine sa vorbesti cu animalele, si sa le induci o stare de calmitate, iar eu mai rau faceam!Dar norocul meu a fost ca printre catei, se afla un Golden Retrivier, care a venit langa mine si a inceput sa se gudure bucuros ca sunt bine.Atunci m-am ridicat si in jurul meu deja se adunasera cativa trecatori sa ma ajute sa imi revin si mi-au spus ca am avut chiar noroc pentru ca in zona se afla o batranica ce avea un catel de rasa foarte bine antrenat si dresat pentru situatii extreme pentru ca ea de altfel locuia singura si trebuia sa aiba in permanenta pe cineva care sa o apere, si atunci cand m-a vazut, l-a trimis spre tigani sa ii puna pe fuga.Nici nu va dati seama cat de impresionata am fost si de fericita ca un catel poate fi atat de ascultator si de protectiv, si cred ca acesta a fost momentul in care temerea mea pentru animale s-a transformat intr-o iubire fara margini.
Inca din aceea zi le-am spus parintilor ca vreau animalute de orice fel, sa le ingrijesc insa am avut o singura conditie: sa pot lua acasa animalute care nu sunt de rasa.Mereu am fost de parere ca oamenii sunt egoisti, si ca isi cumpara animale de rasa doar pentru a se fali in fata altora, si uita de restul de suflete care asteapta in adaposturi sa fie adoptate si iubite.Si uite asa mi-am luat primul meu catel, unul chiar de pe strada de puiut mic, si l-am invatat eu singurica sa fie cuminte, sa fie mereu teritorial cu bunurile sale si sa ne apere.Pisicul ratacit in curtea mea a fost ca si o surpriza placuta si ca un fratior perfect pentru Puficul meu si crescandu-i impreuna de mici, nu se mai puteau desparti unul de celalalt nici la sotii!Din pacate, Mitzi, pisoiul cel viteaz, a patit o bubita mare in goana lui acerba dupa un soricel, si chiar si dupa lungi sedinte de tratament si controale periodice la un medic veterinar Bucuresti foarte priceput si grijuliu cu animalele, acesta nu si-a putut reveni din cauza profunzimii ranii si a infectiei dobandite.Cred ca va dati seama ce s-a intamplat mai apoi...Am fost foarte nefericita, foarte trista si multe nopti am plans de dorul lui...Nici Puficul nu s-a obisnuit fcu absenta sa, si chiar era intr-o stare ciudata de la disparitia celui mai bun prieten al lui.Nu am crezut vreodata ca doua animale atat de diferite se pot atasa atat de tare una de alta, mai ales pentru ca ambii erau masculi foarte posesivi si teritoriali.
In timp, Puficul s-a mai obisnuit, insa eu nu prea.Am inceput insa sa fiu mai atenta fata de animalutele din jur, si sa le ofer ajutor atunci cand au nevoie.Am salvat si un porumbel o data cazut in curte cu o aripa ranita, si un pisic de la inec si am fost fericita ca am putut pastra pisicul.Recunosc totusi ca am o afinitate pentru pisici, pentru ca imi induc o stare de calmitate...dar in general, toate animalele imi plac si le iubesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu