luni, 22 septembrie 2014

It's now or never!

Ieri mi-am luat fratiorul din dotare la plimbare in parc sa mai vedem si noi lumea din...oras! Si mare greseala am facut, sau poate ne-am sincronizat prost, pentru ca in timp ce ne plimbam, au inceput concerte prin oras si mii de comercianti sa-si vanda marfa exact in mijlocul strazii, in buricul targului cum s-ar zice, si singurul nostru parc mai frumos sa spun asa, a fost imediat acaparat pe personaje dubioase, priviri curioase si atomosfera plina de fum si muzica data la maxim sa-ti explodeze timpanele, iar noi efectiv nici nu stiam ce se intampla si pe unde sa o apucam.. Abia dupa ce am scapat din multime am inteles ca se serbeaza in aceasta saptamana ziua orasului si ca vrem nu vrem, trebuie sa ne conformam si sa acceptam acest targ pus exact in mijlocul strazii centrale, si sa ne adaptam circumstantelor. Eu initial am pornit cu ideea de a face cateva poze unui outfit cu prouduse de la Kurtmann pe care le-am primit saptamana trecuta insa nu a fost chip sa pasesc fara sa fiu privita ciudat ca pozez in parc pe o banca linistita, asa ca ne-am mutat obiectivul intr-un parc mai singuratic dintr-un alt cartier si asa am putut in sfarsit sa ma desfasor cum am dorit.

Am plecat prima data cu ideea de a imbraca ceva mai elegant, dar a fost destul de rece afara si balerinii au iesit imediat din discutie pentru ca tocmai ce am scapat de o tentativa de gripa sanatoasa, asa ca am tras pe mine o pereche de jeansi tip colant de la Berska, tenesi verde-mint si o bluza tip sweatshirt de la Pull&Bear absolut minunat de calduroasa si lejera! Comanda mi-a venit foarte repede insa au fost usoare probleme cu prima pentru ca nici unul din cele comandate nu imi veneau! Mi-am comandat initial o pereche de blugi de la Stradivarius marimea 32 si o bluza XS insa imi era extrem de mici! pantalonii nici macar nu imi incapeau pe picior si eram foarte contrariata pentru ca aceeasi marime de la aceeasi forma o am deja printre pantaloni, iar bluza nu imi incapea pe maini deloc... Fratele meu razand a spus ca m-am ingrasat sau poate au intrat hainele la apa, pentru ca stiti deja ca eu sunt foarte slaba si era ciudat chiar si pentru mine care probez de obicei si haine pentru copii fara probleme, dar s-a rezolvat rapid cu un retur si de data aceasta o marime in plus care s-a dovedit a fi perfecta!


Nu-i asa ca este draguta? Este de culoarea untului in realitate iar mesajul Think-> Now or Never este cel care m-a facut sa aleg aceasta bluzita si abia mai apoi am bagat de seama firma de proveninta cat si materialul. Desi este marimea S, aceasta pare oversized datorita liniei umerilor care pare cazuta. Materialul este dupa cum va spuneam foarte bun, Um bumbat plin, gros si atent lucrat, nu intra la ala, nu zgarie pielea si nici nu transpir in el. Este foarte aerisit si lejer, perfect pentru tinutele de zi, casual si sport dar cred ca ar merge de minune si cu o pereche de jeansi negri si ghete army look pentru o tinuta  chic si classy! Bluza desigur ca este in centrul atentiei si merita acest loc 1 datorita design-ului simpatic. De cand l-am primit imi vine sa il port zilnic, pentru ca este perfect din toate punctele de vedere. Mai trebuie sa va prezint cat de curand si un alt produs Kurtmann care a facut senzatie intr-o seara in club cu fetele, insa problema este ca nu am facut atunci poze si astazi sper sa-mi permita vremea sa pot iesi cu tot cu tocuri pentru un outfit complet :)

Pana atunci va invit sa descperiti noile produse Kurtmann si sa profitati de cele mai tentante oferte!
Incepe facultatea in curand si trebuie sa va innoiti garderoba cu cele mai moderne piese vestimentare de pe Kurtmann la preturi senzationale :) In acest moment bluza mea nu se mai afla pe stoc dar la categoria de bluze  (click pe cuvant!) pentru femei puteti gasi alte variante la fel de interesante si frumoase in acelasi stil! Ah, si sa nu uitati de gentile Kurtmann care sunt...divine! Acestea trei sunt preferatele mele:


Pupici si saptamana frumoasa fetelor!

3 comentarii:

  1. such a perfect fall outfit ,,, xoxo
    have a fab week

    N@NY
    http://artofnanyslife.blogspot.com/

    Follow on instagram 2 ? (@nanyslife )

    RăspundețiȘtergere
  2. that now or never shirt is so cool , u look great
    keep in touch
    www.beingbeautifulandpretty.com
    www.indianbeautydiary.com

    RăspundețiȘtergere