vineri, 29 mai 2015

SpectraBaby - ajutorul tinerelor mamici!

Verisoara mea L. este prietena mea cea mai buna inca din copilarie. Mereu am admirat la ea faptul ca niciodata nu s-a dat batuta, ca stie sa isi apere interesele, si ca este o luptatoare. Poate ca in unele aspecte, ne asemanam, dar daca stau sa ma gandesc, ea este cea care mi-a insuflat toate aceste calitati, pentru ca mi-a sarit in aparare cand am avut nevoie (desi suntem de aceeasi varsta), si m-a intarit ca sa nu devin o persoana slaba si fricoasa. Si chiar daca acum nu mai locuim in acelasi oras, iar vizitele s-au rarit, prietenia noastra a ramas aceeasi. Cand mi-a dat vestea ca asteapta un bebe, am fost foarte fericita pentru ca stiam cat de mult isi doreste un copil, iar atunci cand am aflat ca vrea sa se intoarca foarte repede la job dupa nastere, am ramas si mai mult impresionata de cat de perseverenta este si de puterea de care da dovada. 


Traim in vremuri in care conceptia precum ca mamele trebuie sa ramana acasa cu bebelusii nu mai exista, o lume in care femeia conduce afaceri importante, in care desi este mama, este un antreprenor laudat si are un job de succes, si nu am cum sa nu apreciez si stimez femeile care reusesc sa fie in acelasi timp mamici model si un angajat responsabil. Iar verisoara mea, nu se dezice de aceasta regula, iar intr-o zi, mi-a explicat ca nu ar putea face toate acestea fara un pic de ajutor. Bunicii joaca un rol foarte important in aceasta situatie. Ei o ajuta cu bebelusul pentru ca nu si-a dorit o bona, dar cum se descurca cu alaptatul si jobul in acelasi timp? 


Copiii au nevoie de laptele matern, iar pentru ca timpul ii este limitat, L. a apelat la o pompa de san pentru stocarea laptelui. La inceput nu a stiut despre ce este vorba si nici spre ce produse sa se indrepte asa ca a apelat la ajutorul unui consultant in alaptare pentru a alege cel mai bun model pentru nevoile ei, si astfel a aflat despre pompele de san Spectra despre care a auzit numai cuvinte de lauda. Pompa electrica S2 de la Spectra este perfecta pentru ea din toate punctele de vedere. In fiecare dimineata inainte de a pleca la serviciu, o pune in functiune. Pompa este silentioasa astfel ca o foloseste chiar in camera micutului. S2 este cel mai performant model existent pe piata romaneasca, iar pe timp de noapte o poate folosi fara probleme, pentru ca pompa afiseaza pe un ecran LCD atat viteza pompare cat si modalitatea in care este folosita (functia pentru stimularea lactatiei sau extragere). Recoltarea de lapte matern se face rapid la un singur san sau la ambii, fara durere. Folosind o pompa de san, copilul se poate bucura oricand de lapte iar mama poate in acest mod sa mearga la locul de munca si sa isi continue cariera.
Un astfel de ajutor nu trebuie sa lipseasca din casa unei mamici care lucreaza si isi doreste ca puiul sa fie hranit sanatos. 

Utilitatea pompei de san este foarte mare iar verisoara mea sustine ca a facut cea mai buna alegere cand a cumparat modelul S2 de la Spectra care se bucura de o mare popularitate in randul femeilor din SUA. Pompa a venit insotita de certificat de autenticitate si functioneaza perfect. O investitie importanta pentru femeia moderna ce nu doreste sa paraseasca locul de munca chiar daca a nascut. Gasiti mai multe informatii despre pompele pentru san Spectra Baby pe site-ul oficial, alaturi de testimoniale si raspunsuri la intrebarile mamicilor de pe tot globul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu