vineri, 28 octombrie 2016

5 motive pentru care sa citesti carti Young Adult

In luna August, s-a implinit fix un an de cand am inceput sa citesc la modul serios. A trecut destul de repede timpul, am adunat in jur de 55 de carti citite in prezent, si numarul este intr-o continua crestere. Am fost surprisa de cat de repede si de usor pot citi orice tip de carte, insa cele din categoria Young Adult sau YA pe scurt, sunt cele care mi-au deschis calea catre acest univers incredibil de minunat si divers ascuns in spatele copertilor, si de care, m-am indragostit iremediabil si irevocabil. Am incercat diferite stiluri, genuri, autori, dar de fiecare data, m-am reintors la cartile YA, preferand intotdeauna distopiile. Cred ca toate cartile din acest gen pe care le-am citit, au avut un impact puternic asupra mea, si m-au facut sa-mi gasesc de fiecare data motivatia de a mai citi inc ao carte, si inca una, si tot asa. Ce au atat de special aceste carti? Pai sunt o multime de lucruri despre care as putea vorbi, insa m-am gandit ca astazi ar fi potrivit sa punctez doar cateva aspecte, si sa va spun motivele pentru care eu citesc si ador, cartile din categoria Young Adult! Asadar, iata 5 motive pentru care eu iti recomand sa citesti cartile din genul Young Adult!


1. Rapiditatea si usurinta parcurgerii textului.
Cartile care se incadreaza in acest gen, sunt scrise intr-un stil caracteristic, lejer, cursiv si cu un limbaj care poate fi inteles cu usurinta de catre publicul tinta, dar si de cei tineri, ori mai in varsta. Este foarte important ca atunci cand incepi o carte noua, sa poti intelege ce se intampla, fara a fi nevoit sa recitesti over-and-over again, acelasi pasaj pentru a prinde ideea. De asemenea, marea majoritate a cartilor din genul YA, tind sa fie de dimensiuni reduse, si se intind pe maximum de 1-2 volume, ceea ce le face usor de transportat si citit, atunci cand te afli in criza de timp, sau pur si simplu iti doresti ceva usor, rapid si placut.


2. Personaje remarcabile
In cartile de tip Young Adult, se pune un mare accent pe modalitatea in care sunt construite si se dezvolta personajele principale, pe modul in care acestea infrunta obstacolele, si aleg sa isi traiasca viata. Este impresionant cum unii autori reusesc sa contureze astfel de personaje, care te ajuta sa te regasesti in ele! Cartile YA, iti aduc aminte de copilarie si adolescenta. Fie ca este vorba de un tanar de 16 ani sau de un personaj trecut de adolescenta, trairile si actiunile acestora, te vor face sa traiesti la intensitate maxima fiecare moment important din carte. Eu m-am regasit in multe citate, in multe alegeri facute de personajele mele preferate, si felul in care acestia s-au dezvoltat pe parcursul cartilor.


3. Pret redus & disponibilitate mare
Preturile pentru cartile YA sunt accesibile, si se pot gasi cu usurinta atat in mediul online, cat si in librariile din orasele mai mici. Citisem mai demult o parere conform careia, pretul mic per carte, se datoreaza faptului ca marea majoritate a adolescentilor, au un buget destul de restrans alocat cartilor, asadar, si acestea au fost adaptate pentru a putea fi cumparate si de catre cei cu mai putini bani de buzunar, si sunt in totalitate de acord! Cand eram prin liceu, nici eu nu aveam foarte multi bani, iar cartile pe care alegeam sa le citesc, erau in principal de la biblioteca municipala, locul de unde imi puteam procura orice carte gratis. Banii de buzunar de la parintii mei si alocatia din aceea vremea, nu imi ajungeau pentru a cumpara cine stie ce carti, asa ca mergeam foarte des prin targuri unde gaseam carti mai ieftine, fie petreceam ore bune la biblioteca din oras. Insa mare parte din cartile pe care le am astazi in biblioteca personala fie veneau impreuna cu o revista la un pret mai mic, fie le cumparam din anticariate.


4. Subiecte de actualitate
Cartile YA trateaza o varietate de subiecte. Acestea urmaresc in principal vietile complicate ale personajelor, si perspectivele lor. Cartile in care actiunea este povestita in paralel de personajele principale, sunt de departe preferatele mele. Desi sunt usor dificile, acestea te ajuta sa intelegi mai bine actiunea si motivele care stau in spatele anumitor decizii. Abordeaza teme diferite precum ar fi iubirea, prietenia, discriminarea, violenta in familie si exemplele pot continua. Ce este de mentionat, este faptul ca subiectele sunt diverse, si tratate cu o seriozitate maxima.


5. There is hope
Se spune ca citind, inveti si descoperi lucruri noi, dar in afara de cunostintele dobandite si lectura placuta pe care ti le ofera, cartile YA te invata cum sa nu-ti pierzi niciodata speranta. Daca te simti abatut, si nu stii cui sa impartasesti tristetile tale, atunci citeste o carte. Una care sa te motiveze, inspire, si sa te ajute sa-ti regasesti increderea in tine! Pentru ca da, exista astfel de carti si in genul Young Adult! Este remarcabil cum o carte citita la momentul potrivit, iti poate schimba modul de gandire si felul in care iti iei deciziile...


Dragul meu cititor, sper ca ti-a fost de folos acest articol! Ti-as putea spune inca 3-4 motive pentru care genul YA este perfect pentru tine si prietenii tai, dar deocamdata, m-am limitat la cele mai importante aspecte. Cat de curand voi realiza si un top al cartilor YA preferate, care sper sa te inspire! Pana atunci, iti doresc o zi minunata si lectura placuta! Astept si parerea ta despre cartile YA in sectiunea de comentarii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu