luni, 28 noiembrie 2016

Recenzie de carte - Jocul coroanei de Evelyn Skye

Cea de a doua carte pe care am primit-o in comanda de la Libris in luna Octombrie, este Jocul Coroanei de Evelyn Skye. Am citit-o dintr-o bucata daca pot spune asa, pentru ca mi s-a parut cu adevarat captivanta inca de la prima pagina. Probabil ca daca ati citit Circul Noptii, veti putea si voi, ca si mine de altfel, gasi o oarecare asemanare intre cele doua carti. Partea buna a acestei carti este ca spre deosebire de Circul Noptii, actiunea este mai dinamica, mult mai plina de magie, iar povestea de iubire (da, gasim chiar un triunghi amoros periculos in acest prim volum al seriei), este detaliata si frumos povestita, pentru ca cititorul sa se poata identifica mai usor cu personajele si trairile lor. Felul in care povestea este scrisa, difera mult fata de Circul Noptii, in care actiunea este prezentata sub forma unor piese de teatru, cititorul fiind usor pierdut prin jocul de cuvinte, pe cand in Jocul Coroanei, totul este cursiv si detaliat, povestirea fiind alternata intre perspectiva personajului feminin, respectiv a celui masculin. Dar haideti sa o luam usor, si sa discutam despre aceasta minunata carte!

EDITURA : LEDA EDGE
AN APARITIE : 2016
TITLUL ORIGINAL : THE CROWN'S GAME
AUTOR : EVELYN SKYE
NUMAR PAGINI : 416
Asa cum spune si titlul, Jocul Coroanei este un concurs, un joc periculos al magilor si a vrajitoriei, cu un deznodamant inevitabil. Jocul Coroanei a luat nastere acum mult timp, inca de pe vremea lui Rurik, pe cand Rusia nu era decat un taram ocupat de cateva triburi tinere, salbatice si neinfranate. Jocul a luat nastere din dorinta de a oferi protectie si ajutor conducatorilor imperiului, si a suferit de-a lungul timpului o serie de schimbari dupa cum si vremurile s-au schimbat, dar chiar si asa, tot si-a pastrat complexitatea si ferocitatea. Dupa aceasta introducere, putem deduce ca jocul este periculos, iar vrajile aruncate asupra rivalului, pot fi cu adevarat distrugatoare, daca nu chiar mortale, insa in prima jumatate a cartii, magia nu atinge un nivel periculos. Este mai mult o intrecere a abilitatilor, care are drept scop, impresionarea locuitorilor orasului Sankt Petersburg. Ziua de nastere a tareviciului este momentul oportun pentru crearea unor artificii care vor da stralucire spectaculoasa strazilor. Actiunea din carte de petrece in Rusia, la inceputul anilor 1800, astfel ca vom intalni pe parcursul cartii descrieri detaliate ale obiceiurilor din aceea vreme. Intr-o Rusie aflata in pragul unui razboi cu kazahii si numeroase alte conflicte care stau sa izbucneasca la hotare, tarul Alexandru Romanov, indemnat de fiica sa Iuliana sa i-a atitudine, decide sa cheme cei doi magi sa porneasca Jocul Coroanei, pentru a-i putea oferi tareviciului un indrumator si aparator, dar si pentru a avea alaturi un mag imperial puternic, care sa-l ajute sa-si protejeze familia si tara. Prinsi in valtoarea jocului, nu doar personajele principale si active la actiune se schimba, ci si infatisarea Sankt Petersburgului, care devine dintr-un simplu oras, o arena pentru un duel mortal. Strazi frumos colorate, surprize la orice colt de strada, targuri si tarabe cu dulciuri rusesti, si fantana arteziata de pe Neva, toate pregatite cu meticulozitate de catre cei doi magi imperiali, care incearca din rasputeri sa surprinda placut tarul, cat si locuitorii, cu ajutorul trucurilor elaborate.

Vika si Nikolai au fost initiati in tainele magiei de la varste fragede. Indrumatorii lor (Sergei Andreyev - tatal eroinei, si Galina Zakrevskaya, sora acestuia) au avut grija ca ei sa invete si sa stapaneasca foarte bine magia, care le va asigura statutul de mag imperial la momentul oportun. Ceea ce indrumatorii au omis sa le spuna celor doi discipoli, este ca izvorul magiei din inima Rusiei, nu poate fi decat a unuia dintre ei, astfel ca in momentul in care tarul decide ca este momentul pentru ca magul sa isi ocupe locul langa tronul acestuia, este initiat Jocul Coroanei. Aceasta confruntare nu ar fi fost necesara daca in acea vreme s-ar fi aflat doar un singur magician, dar  se intampla uneori ca in aceeasi perioada de timp, sa se nasca doi magi, astfel ca este necesara o confruntare intre cei doi pentru a se decide care dintre ei este mai puternic, si demn de statutul de mag. Cei doi tineri lupta pentru un loc alaturi de tarul Rusiei, si pentru viata lor. Jocul Coroanei nu poate avea decat un singur invingator. Acesta poate fi deopotriva desemnat castigator de catre tar, cat si la sfarsitul celor cinci runde in care cei doi isi etaleaza puterile, cat si de magia din care s-a nascut acest joc periculos, si care are puterea de a decide care dintte cei doi este demn de acest statut. Jocul i-a sfarsit atunci cand unul dintre ei realizeaza o magie pe care celalalt nu o poate face, o vrajitprie atat de mare, care sa nu aiba egal. Castigatorul v-a lua totul, iar cel infrant se v-a transforma in cenusa.


Cele doua personaje principale ale romanului, sunt foarte dinamice si efervescente. Vika poate controla elemente ale naturii. Poate face sa apara un petic nou de pamant acolo unde nu este decat apa cat vezi cu ochii, poate starni furturi electrice si se poate juca dupa bunul ei plac cu apa. Este o fire vulcanica, pasionala si perspicate, de o frumusete rapitoare, insa de care toti se tem. Nikolai este opusul ei, un tanar calm, atent la detalii, care poate insufleti obiectele care ii sunt in vecinatate, in timp ce construieste poduri si isi creaza costume dupa ultima moda parisiana doar gandindu-se la ea. Amandoi isi ridica baiere de protectie, si nu se cunosc decat atunci cand pentru cateva secunde, acest zid care a fost ridicat, pentru a nu de cunoaste, este distrus. Atractia dintre cei doi protagonisti este imediata si periculoasa. Cat vor mai rezista sa se lupte? Se vor preda sentimentelor care au pus stapanire pe ei, sau vor lupta in continuare pana la sfarsit? Regulile Jocului sunt nedrepte fata de cei doi tineri, care isi doresc sa fie impreuna., dar sa si castige, caci pentru asta s-au pregatit toata viata. Atunci cand lucrurile se precipita, iar Jocul se apropie de sfarsit, tareviciul are nevoie imediata de protectia unui Mag Imperial puternic, astfel ca duelul devine aprig, iar finalul inevitabil. O noua runda se sfarseste, cicatricea incepe da arda, si o noua magie trebuie facuta. Inimile incep sa bata nebuneste, noi secrete ies la iveala, iar indragostitii continua sa se dueleze pe viata si pe moarte. Un triunghi amoros i-a nastere, prieteniile vechi se destrama, razboiul incepe, in timp ce Rusia isi plange conducatorul mult iubit.

Jocul Coroanei este o carte fascinanta, in care magia, istoria, politica si iubirea, se impletesc armonios. Mi-a placut foarte mult ca autoarea a pus accentul atat pe jocul dintre cei doi magi, cat si pe triunghiul amoros dintre Vika, Nikolai si Pasha, trei tineri cu personalitati puternice si diferite.Este insa si un aspect care nu mi-a placut, si anume: numerele de magie pe care cei doi le-au pus la cale pentru a impresiona tarul. Inca din primele pagini deducem ca Jocul Coroanei nu este un joc simplu, ci o intrecere a abilitatilor, a trucurilor si puterilor magice, o confruntare dura, cu un final dureros, asa ca m-am asteptat la o intrecere palpitanta, la trucuri elaborate si bine gandite, dar primele runde, se desfasoara intr-o atmosfera usor anosta. Pe mine nu m-au impresionat primele runde, insa am pus acest aspect pe seama faptului ca cei doi protagonisti, sunt inca doi copii, care inca nu au inteles uriasa povara care le-a fost pusa pe umeri sau complexitatea jocului ori a postului pe care il vor lua in primire imediat ce vor fi desemnati castigatori. Nici unul nu vrea sa accepte faptul ca va fi doar un singur castigator, astfel ca numerele de magie sunt simple, banale as putea spune, si nu impresioneaza cu mult cititorul. Poate din naivitate sau frica, nu stiu sa spun exact din ce motiv primele vraji aruncate sunt atat de superficiale, dar din fericire, lucrurile incep sa se schimbe mai pe la jumatatea cartii, astfel ca avem parte de mai multa actiune, magie spectaculoasa, de priviri patimase, ritmuri ametitoare, pasi de dans, rochii de poveste, lacrimi si un sfarsit dulce-amarui. Este o carte care te prinde imediat in mreje, te cucereste si te arunca intr-o confruntare cu scantei, vise si realitati dureroase. Cu siguranta volumul urmator va fi la fel de intrigant si magic precum si acesta cel dintai, si vom afla deznodamantul acestui joc mortal. Jocul Coroanei de Evelyn Skye este primul volum al seriei cu acelasi nume, si il puteti gasi online la pretul de  27 de lei pe Libris.ro



Un comentariu: