joi, 1 decembrie 2016

Comoara din cufarul uitat

Intotdeauna mi-am imaginat cum ar fi daca as schimba putin rutina din viata mea. Stiti si voi, la sfarsitul anului exista acea "promisiune de an nou" pe care, chipurile, ar trebui sa o respectam si sa o indeplinim in noul an. Eu din pacate stiu ca nu ma voi putea tine de cuvant indiferent de promisiune, insa fratele meu mi-a prezentat un sport numit airsoft care pare sa fie foarte palpitant, mai ales atunci cand ai o echipa bine organizata. Mi-ar placea la nebunie sa il incerc candva, desi stiu mai mult ca sigur ca din cauza mea, probabil, echipa ar esua. Asadar, pentru noul an, desi mai am timp sa decid ce anume as putea promite (intr-un univers paralel) si ce dorinte am, as putea sa spun ca imi doresc la nebunie sa particip la un meci impreuna cu fratele meu.


Daca m-am descurcat vreodata la ceva atunci cand a venit vorba de chestii masculine, a fost sa imi imaginez scenarii din razboaie. Am citit cateva carti despre razboaie la viata mea si cred ca am invatat oleaca de tactica, dar nu pot sa spun ca as putea si sa o aplic. Cu toate acestea, pe vremea cand eram o copila si inca ieseam pe strada cu prietenii si prietenele mele sa ne jucam, eram una dintre cele mai bune la "pac pac". Daca nu ati jucat niciodata "pac pac", atunci viata dumneavoastra a fost una trista. Ca sa va clarific putin situatia, pac pac este echivalentul jocului "hotii si vardistii". De cele mai multe ori ieseam invingatoare din pricina faptului ca eram slaba si ma puteam ascunde cu usurinta in spatele obstacolelor pe care le gaseam pe strada la acea vreme.


Nu trageam cu bile, nu aruncam cu armele dupa noi, dar era o regula nescrisa care spunea ca acela care se ascunde si doboara cei mai multi inamici, castiga. Eu aveam intotdeauna un as in maneca, deoarece nimeni nu ma putea intrece in aceasta privinta. Precum o vulpe sireata, ma strecuram intotdeauna prin spatele prietenilor mei si cu pistolul de jucarie pe care il aveam si ascunzandu-ma in spatele unui stalp din lemn am inceput sa "trag" in toti participantii. Cum era posibil ca nici macar unul sa ma simta trecand pe langa ei?

Cred cu tarie ca un joc de airsoft nu ar putea sa difere prea mult fata de un joc din copilarie. Desi probabil echipamentul si mediul inconjurator ar putea sa fie diferit fata de cel in care obisnuiam sa ma joc cu prietenii mei, cu siguranta nu ar fi chiar atat de inconfortabil. De ce imi doresc atat de mult sa particip intr-un meci de airsoft? Cel mai mult vreau sa fac asta de dragul vremurilor trecute. De cand am crescut si m-am maturizat simt ca am uitat o parte din mine si ca trebuie sa fac ceva pentru a recupera ceea ce am pierdut cu mult timp in urma. Pe de alta parte imi doresc foarte mult sa fac din nou miscare, iar airsoft-ul pare alegerea cea mai buna pentru un nou program de activitati. Va propun si dumneavoastra sa va alaturati in aceasta campanie de a incepe un nou stil de viata.

Un comentariu: